Municipiul Botoşani ar putea avea o şosea de centură, care să preia traficul greu dinspre Suceava şi Iaşi. Autorităţile locale au demarat procedurile pentru realizarea Studiului de Fezabilitate care va sta la baza investiţiei.
Proiectul este susţinut de Zona Metropolitană Botoșani, care a publicat deja în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunțul de atribuire a Studiului de Fezabilitate pentru investiția: ”Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești”.
Realizarea acestui obiectiv de investiții are un impact major pentru întreaga Zonă Metropolitană Botoșani. Ea înseamnă fluidizarea traficului de tranzit dinspre Iași spre Suceava prin Zona Metropolitană Botoșani ocolind municipiul, dar și dezvoltare, în primul rând pentru comuna Curtești, care are șansa apropierii la nivelul de dezvoltare urbană a municipiului Botoșani.
Traseul acestui ocolitor începe de la intrarea în Botoșani, una dintre variantele proiectului plecând din sensul giratoriu Lebăda, iar cea de-a doua a doua variantă plecând de la sensul giratoriu de la Alfa Land.
Traseul continuă prin zona limitrofă de sud/sud-est a Unității Militare Petru Rareș și traversează șoseaua Botoșani-Curtești (DJ 207 N), ieșirea fiind în apropiere de Complexul Comercial ”Dedeman”.
Studiul de Fezabilitate are un timp de realizare de circa opt luni, iar costurile sunt estimate la suma de 780.000 lei. Studiul presupune ridicarea topografică, studiul geotehnic și pedologic, lucrări de consolidare, amenajări hidrotehnice, realizări de utilități publice, studii de trafic și de circulație, studiu de coexistență, evaluare impact asupra mediului, identificare proprietari și suprafețe de teren afectate.
Costurile de proiectare vor fi suportate din bugetul municipiului Botoșani și din bugetul Zonei Metropolitane Botoșani.
”Șoseaua de centură a Municipiului Botoșani prin Curtești” este un obiectiv care face parte din Strategia de Dezvoltare a Zonei Metropolitane Botoșani dar în același timp din Strategia de dezvoltare a Județului Botoșani și din Strategia de dezvoltare a Municipiului Botoșani.
Dacă vor proceda ca la Cornișa,mai bine nu se apucă! Niciun botoșănean în viață nu va apuca să vadă o astfel de șosea !
se pare ca studii de fezabilitate a banilor sau mai facut pentru acest proiect , pardon a proiectului si se vor sifona banuti , dar studii se vor mai face pe aceast proiect!
rusine sa va fie , doar promisiuni ca de facut nimic nu se vede!