O firmă care a deținut un pub în zona centrală a Botoșaniului a fost evacuată, vineri, din spațiu cu ajutorul jandarmilor.
Societatea comercială Asist Grup SRL a închiriat un spațiu într-o casă de pe strada Cuza Vodă din Botoșani, unde a amenajat Art Pub.
Reprezentații firmei au ajuns a divergențe cu proprietarul clădiri din cauza unor facturi neachitate, iar acesta din urmă a rupt relația contractuală.
Astfel, proprietara, Ecaterina Lungu, a apelat la un executor judecătoresc pentru a putea reintra în spațiu, iar, vineri, executorul, însoțit de jandarmi, s-a deplasat la fața locului și intrat în imobil.
Buna ziua. Un mesaj pentru redactia acestui site de stiri din Botosani.
In primul rand ar trebui sa faceti mai multe inveatigatii cand puneti o stire pe site.
Referitor la aceasta stire va informez in calitate de administrator al firmei Asist Group SRL, ca in acel spatiu a fost facuta o investitie de aproximativ 12.000 euro si ca acel contract de chirie a fost facut pe o perioada de 5 ani. Contractul contine mai multe clauze printre care si o amorsare a o parte din investitie pe o perioada de 18 luni dar si obligatia „PROPRIETARILOR” (deoarece dupa semnarea si autentificarea contractului am aflat ca acea casa este detinuta de 2 proprietari. Fapt care a fost tinut ascuns de catre Lungu Ecaterina cu rea intentie.) de a autoriza constructia unei terase estivale, fapt ce nu s-a realizat. Ulterior am recurs la inchiderea activitatii si chemarea in judecata a Propietarei 25% Lungu Ecaterina pentru recuperarea prejudiciului creat societatii. Proprietarul de drept inscris in Cartea Fuciara a imobilului este defunctul Lungu Romeo. Raspun Primarie Botosani in urma cererii de autorizare pentru terasa estivala a fost” Autorizatia o poate obtine doar Lungu Romeo-Decedat”
ROG MARE ATENTIE PENTRU CEI CARE VOR AVEA INTERES DE A INCHIRIA ACEL IMOBIL.
Foarte bine realizat titlui doar ca nu este nimic extraordinar in prezenta jandarmilor la o procedura de evacuare. Este obligatorie prezenta lor prin lege.
„Minciuna are picioare scurte ” .
Alexandru. Nu am inteles la cine te referi?
Art Pub a fost redus la „tăcere „.Se pare ca în Botoșani se impune toleranta zero pentru arta,cultura și bun simț. A fost creat un alt fel de” loc” pentru tinerii din Botoșani. Pierderea nu este doar a celor care au investit bani,timp,pasiune și munca în acel „LOC ALTFEL” ci și a noastră celor care ne bucuram acolo.
încă înșelătoria și minciuna sunt considerate valori primordiale în România. Păcat.
Imi pare rau pentru ceea ce s-a intamplat ! De aceea , trebuie sa fim atenti la ce semnam ! Pacat , s-a investit mult , s-a muncit mult ! Dar adevarul va iesi la suprafata !
In ce constau investitiile de 12000 euro? Chiuveta din anvelope si lambriuri din paleti?
Minciuna va iesi la suprafata intrucat aceasta firma s-a bazat numai pe minciuni…..