Un cafe-bar de pe raza comunei Vârfu Câmpului a fost distrus într-un incendiu produs în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din centrala termică pe materiale combustibile. Incendiul s-a extins cu repeziciune la întreaga construcție după ce o butelie de oxigen, aflată lângă centrală, a explodat.
Alarma s-a dat puțin înainte de ora 01.00. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. Când salvatorii au ajuns la locul intervenției, ardeau bunurile din interiorul cafe-barului, dar și acoperișul, existând pericolul ca flăcările să se extindă la clădirile din imediata apropiere. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.
Salvatorii au scos din clădirea cuprinsă de flăcări 4 butelii, prevenind, astfel, pericolul de producere a altor explozii.
Pagubele au fost estimate la cca. 50.000 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 50.000 de lei.
Pe timpul intervenției, un servant – pompier, în vârstă de 33 de ani, a suferit o plagă tăiată la mâna stângă. Acesta a primit îngrijiri de specialitate la Centrul de Primiri – Urgențe a Spitalului Municipal Dorohoi și s-a reîntors în subunitate, neavând nevoie de spitalizare sau concediu medical.
One thought on “Bar distrus într-un incendiu. Butelia de oxigen din interior a explodat”