Demersuri la Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea Muzeului Județean

muzeul judetean botosaniConsiliul Județean vrea să obțină bani de la Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea și restaurarea Muzeului Județean Botoșani. Asta după ce anul trecut proiectul a fost depus la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală, însă a fost respins. De asemenea, s-a încercat și atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea clădirii, aflată într-o avansată stare de degradare, însă fără succes.

like facebookValoarea estimată a investiției se ridică la peste 7,9 milioane lei.

Vrem să reabilităm Muzeul Județean prin Compania Națională de Investiții și trebuie să prezentăm documentațiile în acest sens. Programul de finanțare a muzeelor se află pe o axa unde nu sunt bani, dar sperăm să rămână rezerve de la alte lucrări din țară și să putem prinde și noi ceva”, a menționat președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.

 

One thought on “Demersuri la Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea Muzeului Județean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *