Primarii din județ, chemați la consultări pentru banii primiți de la Guvern. Niciunul nu a vorbit

primari cj 1Primarii din județ au fost chemați de conducerea Consiliului Județean la consultarea cu privire la repartizarea banilor pentru drumurile comunale, însă niciunul nu a avut niciun comentariu asupra sumelor repartizate, deși mulți sunt nemulțumiți.

like facebookDin cei 13,8 milioane lei, 10 milioane vor fi direcționați către drumurile județene iar restul către cele comunale, a anunțat președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți.

Vă rog să nu mă bruscați că sunt bolnav după Zilele Eminescu. Sunt răcit. Într-adevăr drumurile sunt foarte proaste. Nu dau vina pe nimeni. Asta este situația”, le-a spus Costică Macaleți, președintele CJ primarilor la începutul ședinței.

De asemenea, peste 18 milioane lei pentru dezvoltare vor fi repartizați la primării. Sumele care vor fi repartizate primăriilor, cele estimative au fost prezentate primarilor și urmează să fie definitivate până la ședința de Consiliu județean.

Președintele Asociației Comunelor din Botoșani, Dumitru Chelaru, a declarat că nu se poate arunca în bătălia pentru aceste fonduri de unul singur, atâta vreme cât nu are susținere din partea celorlalți primari.

Eu le-am spus primarilor: dacă vreți să mă lupt eu, atunci să fiu protejat de tot elanul vostru. Dacă mă aruncați doar pe mine în bătălia aceasta și să fiu doar eu cel sancționat pe linie, atunci nu sunt de acord. Plângeți singuri. Ca președinte fac demersurile către forurile centrale, dar nu pot deveni un instrument de strigăt de luptă fără acoperire”, a declarat primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelaru, care este și președintele Asociației Comunelor din Botoșani.

primari cj

 

One thought on “Primarii din județ, chemați la consultări pentru banii primiți de la Guvern. Niciunul nu a vorbit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *