Un bărbat de 62 de ani, a încercat să se spânzure din cauza partenerei de viață, însă ștreangul s-a rupt sub greutatea acestuia. Bărbatul, din Constanţa, se stabilise în județul Botoșani. La sfârșitul săptămânii, acesta s-a întors din Constanța, unde și-a vândut casa, însă a aflat că femeia plecase în Italia și că are interdicție să intre în casa acesteia, după o ceartă.
Acesta a încercat să intre în locuință, însă rudele l-au reclamat la Poliție. După ce a fost dus la secție și eliberat, bărbatul s-a întors la locuința femeiii și a încercat să își pună capăt zilelor prin spânzurare.
Ștreangul s-a rupt sub greutatea lui și a ajuns la spital.
”A sunat o nepoată că nu are voie să intre pe proprietate și că omul amenință că se spânzură. Noi am anunțat poliția. Tentativa nu a fost dusă spre finalizare, însă a fost preluat de o ambulanță”, a declarat un cadru medical de la Ambulanță.