Un tânăr de 23 de ani, din județul Botoșani, a încercat să scape de controlul polițiștilor, iar când a dat nas în nas cu ei s-a prefăcut că i s-a stricat mașina și a oprit brusc.
Nu i-a mers, însă, pentru că oamenii legii l-au luat la verificat.
„La data de 12.01.2018, în jurul orei 08.35, în timp ce acționa pe DN 2, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a observat un autoturism cu remorcă, al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie a oprit brusc, insinuând o defecţiune tehnică. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul cu remorcă a fost condus de un tânăr de 23 de ani, din județul Botoşani, care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru perioada 12.11.2017- 09.02.2018. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural”, susțin reprezentanții Poliției Suceava.
One thought on “Un tânăr de 23 de ani s-a prefăcut că i s-a stricat mașina când a văzut polițiștii. Ce încerca să ascundă”