„Fondurile salariale se repartizează prin Inspectoratele Școlare la toate unitățile de învățământ de masă conexe și învățământ special. În luna ianuarie plata se va face din momentul deschiderii creditului de către Ministerul de Finanțe la Trezoreria județeană. Toate documentele pentru deschiderea de credite pe fiecare unitate de învățământ sunt pregătite pentru a se efectua plățile. În luna martie, anul trecut, a fost emis un ordin de ministru prin care se înștiințau unitățile de învățământ că începând cu 2018 ziua de salariu se va schimba, va fi undeva în jurul datei de 14, de atunci până acum noi nu am mai primit nimic. Va fi mai simplu pentru că existau anumite inconveniențe când plăteau primăriile drepturile salariale ale celor din învățământ„, a declarat Ciprian Manolache.
Începând cu anul 2018 din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale se asigură pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, inclusiv plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești.
One thought on “Salariile profesorilor, plătite prin Inspectoratul Școlar. Când încep plățile!”