O femeie de 33 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, dar care locuiește fără forme legale la Suceava, s-a crezut în filme, iar după o ceartă cu concubinul ei, un sucevean de 45 de ani, ca să se răzbune, s-a apucat să sune la 112 și să anunțe că este bătută de acesta.
Totul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, când pompierii și polițiștii au intervenit de urgență la locuința respectivă pentru a o salva pe femeie. Culmea, în timp ce aceștia încercau să intre în locuință, femeia, Luminița Balan, a început să strige după ajutor și se auzeau mai multe zgomote din interior.
Polițiștii l-au găsit însă pe concubin stând în pat, iar femeia lângă un perete. Aceasta a fost consultată de medici, dar nu avea urme că ar fi fost agresată, astfel că într-un final ea a recunoscut că nu a fost lovită, dar a fost agresată psihic.
Oamenii legii au amendat-o pentru că a sunat abuziv la 112.
One thought on “S-a crezut în filme! O botoșăneancă a sunat la 112 să anunțe că o bate concubinul, dar polițiștii au descoperit altceva”