Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unui bărbat care transporta aproximativ 45 kilograme de peşte fără a deţine documente legale. La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, județul Botoșani, aflaţi într-o misiune specifică, au oprit în trafic pentru control, în localitatea Stânca, un autoturism marca Opel înmatriculat în România, condus de Constantin V., în vârstă de 43 ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
La controlul efectuat asupra mașinii, în portbagaj, a fost descoperită cantitatea de 45 kilograme peşte, diferite specii, pentru care botoșăneanul nu avea documente de provenienţă.
Întreaga cantitate de peşte a fost ridicată în vederea predării către o unitate de profil, iar poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit şi a produselor din peşte,.
One thought on “Aproximativ 45 kilograme de peşte, confiscat din portbagajul unui botoșănean”