Un copil bolnav de cancer din județul Botoșani a fost umilit la școală. Băiețelul în vârstă de 12 ani, care învață la Şcoala Gimnazială Suliţa, nu a fost acceptat alături de colegi într-o excursie. Refuzul a venit din partea cadrelor didactice, deși acestea erau conștiente că boala nu este transmisibilă.
Cazul a fost înregistrat în luna octombrie, iar mama copilului a sesizat Avocatul Poporului.
Mama băiatului a acuzat cadrele didactice de discriminare şi a arătat că, după o luptă atât de grea cu boala, copilul trebuie să lupte şi cu atitudinea profesorilor, părinţilor şi elevilor, care îl izolează.
În urma anchetelor efectuate, Avocatul Poporului a constatat că autorităţile nu au depus diligenţele necesare asigurării protecţiei şi promovării drepturilor copilului. S-a mai constatat lipsa de cooperare între autorităţile publice în cazul protecţiei minorilor, mai precis a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi existenţa premisei că asemenea cazuri există, se vor generaliza, iar autorităţile în măsură nu vor reacţiona în mod corespunzător.
Recent, Inspectoratul Şcolar Botoşani şi Şcoala Gimnazială Suliţa au informat că au luat măsuri pentru aplicarea corectă a legislaţiei privind protejarea şi promovarea drepturilor copilului, însușindu-și astfel recomandarea Avocatului Poporului.
Şcoala Gimnazială Suliţa, judeţul Botoşani a informat Avocatul Poporului că a dat curs Recomandării emise în 10 octombrie 2017 şi a elaborat Procedura Operaţională pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi promovării interculturalităţii, a asigurat consilierea cadrelor didactice în vederea evitării oricăror acte de discriminare, abuz/neglijare.
În acelaşi timp, ca urmare a aceleiaşi Recomandări a Avocatului Poporului, Inspectoratul Şcolar Botoşani a informat despre măsurile întreprinse atât la nivelul unităţii şcolare care a făcut obiectul anchetei cât şi la nivelul tuturor unităţilor din subordine şi despre calitatea managementului la Şcoala Gimnazială Suliţa şi măsurile luate.
One thought on “Scandalos! Copil bolnav de cancer umilit la școală. Autoritățile s-au sesizat”