Zeci de tineri au făcut scandal după ce patronul unui bar le-a interzis, marţi seară, în a doua zi de Crăciun, să organizeze o petrecere.
Cei aproximativ 40 de tineri au început să devină recalcitranţi, când administratorul barului din Vorniceni s-a opus organizării petrecerii. În acel moment, patronul a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns jandarmii, dar şi „mascaţii” de la Poliţie.
Pentru dispersarea scandalagiilor, a fost necesară imobilizarea a cinci tineri, care au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Săveni.
Cei cinci scandalagii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2000 de lei, iar în cazul a trei dintre aceştia au fost întocmite actele procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,tulburare a ordinii şi liniştii publice”.
bataia si amenzile nu au mai fost dupa petrecere