La un an de la preluarea mandatului de parlamentar al județului Botoșani, deputatul social-democrat Mihaela Huncă a inițiat alături de colegii săi 44 de propuneri legislative, a susținut 30 de declarații politice, a adresat ministerelor și autorităților centrale 52 de întrebări și interpelări și a avut 33 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului.
Cele mai importante proiecte asumate de parlamentarul botoșănean, membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților s-au referit la creșterea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învățământ și introducerea probei practice de evaluare a competențelor motrice ca disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat, susținerea dezvotăriii centrelor de excelență pentru pregătirea eleviilor din fiecare județ și motivarea financiară a elevilor și profesorilor care obțin rezultate la olimpiadele școlare de la nivel local, ultima inițiativă devenind legea 211/2017. Totodată, în urma dezbaterilor și consultărilor cu profesorii și reprezentanții conducerilor mai multor unități școlare din teritoriu, deputatul PSD a propus mai multe modificări ale legii educației naționale pentru completarea categoriilor de cheltuieli din finanțarea de bază, astfel încât să fie asigurată buna funcționare a fiecărei unități școlare, indiferent de situație.
Întrebările și interpelările trimise către administrația publică centrală au urmărit pe de o parte rezolvarea unor probleme de ordin local cum ar fi: dotarea cu mobilier și echipamente didactice a școlilor din județ, alocarea de bani pentru asigurarea chletuielilor de personal din școlile din Botoșani și pentru plata dobânzilor conform drepturilor câștigate în instanță de profesorii botoșăneni.
Pe de altă parte, parlamentarul PSD a inițiat demersuri la nivel central pentru: generarea unui cadru legislativ care să faciliteze angajarea absolvenților de liceu și facultate pe piața muncii prin realizarea unui sistem informatic pentru corelarea domeniilor de studiu cu cererea de locuri de muncă, promovarea de măsuri prin care să crească numărul de joburi calificate și bine plătite pentu tineri, măsuri concrete pentru creșterea accesului cetățenilor români care studiază în străinătate pe piața muncii din România, instalarea de sisteme de supraveghere în unitățile de învățământ ce urmează a fi reabilitate prin PNDL 2, înființarea și utilarea cabinetelor pentru medicină școlară în unitățile de învățământ, în special în mediul rural, promovarea educației în cazul situațiilor de urgență, dezvoltarea unei strategii naționale pentru educația parentală, etc.
„În toată această perioadă, de când am obținut de la botoșăneni mandatul de parlamentar am avut ca principal scop reprezentarea județului prin susținerea în Parlament și la nivelul ministerelor de resort a proiectelor locale în domeniul educației, precum și rezolvarea problemelor din teritoriu care mi-au fost semnalate de cadre didactice, inspectori de specialitate, părinți, elevi, dar și de primari sau consilieri locali și județeni. Totodată, am încercat să promovez o serie de proiecte pentru susținerea învățământului profesional dual, prin creșterea finanțării programelor destinate ucenicilor și stagiarilor, pentru identificarea de măsuri și termene concrete privind modernizarea infrastructurii educaționale, pentru scăderea ponderii tinerilor cu probleme de sănătate cauzate de lipsa mișcării și activităților sportive prin promovarea sportului de masă în toate ciclurile de învățământ din țara noastră sau pentru premierea olimpicilor și dezvoltarea educației de performanță prin implicarea autorităților locale”, a declarat Mihaela Huncă.
În cazul fiecărei inițiative legislative sau demers instituțional pe care l-a realizat, deputatul PSD a organizat întâi întâlniri și consultări publice cu reprezentanții mediului educațional din Botoșani și din zona Moldovei și apoi cu membrii Guvernului, asociațiilor și organizațiilor de profil și cu colegii din Parlament.
Sursa> comunicat PSD
One thought on “În primul an de mandat deputatul PSD Mihaela Huncă a inițiat proiecte legislative și a făcut demersuri pentru promovarea sportului de masă și stimularea olimpicilor”