O bătrână care locuiește într-un apartament de pe Aleea Rapsodiei a fost la un pas să își piardă, vineri seară, locuința în flăcări. Aceasta a pus pe aragaz o oală cu mâncare și s-a culcat. Cratița a luat foc în timp ce aceasta dormea. Vecinii au simțit mirosul de fum și au chemat pompierii.
La fața locului a ajuns un echipaj, însă și o ambulanță.
Pompierii au reușit să lichideze focul, iar femeia, de 88 de ani, a avut nevoie de ingrijiri medicale, după ce s-a intoxicat cu fum.
One thought on “FOTO Incendiu într-un apartament din Botoșani. A uitat mâncarea pe foc, iar casa s-a aprins”