În perioada 4 decembrie 2017-31 ianuarie 2018 se desfăşoară Campania de informare și conștientizare cu privire la modificarea salariului brut, în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea 62/2011 reglementate prin art.VII din OUG nr.82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, registrul general de evidenţă al salariaţilor şi transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată .
Printre obiectivele campaniei se numără creşterea gradului de conştientizare a entităţilor care au calitatea de angajator şi folosesc forţă de muncă fără respectarea prevederilor legale, în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată; clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă al salariaţilor, în special a celor privind transmiterea în registru a modificărilor salariale rezultate din transferul contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părţilor contractului de muncă; informarea referitoare la punerea în aplicare a prevederilor art. VII din OUG nr. 82/2017 şi conştientizarea angajatorilor cu privire la iniţierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare.
Grupurile țintă sunt entităţi care au calitatea de angajator, din toate domeniile de activitate, societăţi comerciale, regii autonome, persoane fizice autorizate , întreprinderi individuale, organizaţii patronale şi sindicale.
”Inspecţia Muncii consideră necesară desfăşurarea unor acţiuni de informare şi conştientizare cu privire la necesitatea transformării muncii nedeclarate în muncă declarată şi aplicarea legislaţiei aferente, completarea şi transmiterea corectă a datelor în registrul general de evidenţă al salariaţilor, necesitatea modificării salariului brut ca urmare a transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogării de la Legea 62/2011 reglementate prin art.VII din OUG nr. 82/2017 referitoare la iniţierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare. Munca nedeclarată are efecte negative pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, atât pentru individ, care este privat de protecţia pe care i-o oferă legislaţia muncii, cât şi pentru societate, existând o relaţie interdependent între plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială”, se precizează într-un comunicat de presă.
Acţiunile de informare, vor viza, în principal, punerea în aplicare a legislaţiei privind registrul general de evidenţă al salariaţilor şi declararea muncii prestate. Având în vedere necesitatea operării modificărilor salariale începând cu 1 ianuareie 2018, este utilă clarificarea unor aspecte privind modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidenţă al salariaţilor, în special în ceea ce priveşte modificarea contractului individual de muncă, înregistrarea şi transmiterea acesteia în registru.
Totodată, în contextul transferării contribuţiilor sociale de la angajator la salariat, Campania de informare va viza şi prevederile derogatorii de la Legea nr.62/2011 a dialogului social, reglementate prin art.VII al Ordonanţei de urgenţă 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la obligaţia iniţierii negocierii colective pentru punerea în aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, se mai precizează în comunicat.