Deputații PSD Tamara Ciofu și Răzvan Rotaru au anunțat astăzi că vor susține din indemnizațiile proprii de parlamentari 10 burse de studiu pentru elevii botoșăneni din clasele a VIII-a, care provin din familii cu probleme sociale și care vor să continue studiile pentru a învăța o meserie. Astfel, începând de luna următoare, cei 10 elevi vor primi un stimulent de 200 lei/lună până la terminarea unei școli profesionale, care să le asigure însușirea unei meserii și obținerea unui loc de muncă. Beneficiarii burselor acordate de cei doi parlamentari vor fi selectați pe baza anchetelor sociale și a rezultatelor școlare obținute până în prezent.
„Se spune că dacă vrei cu adevărat să ajuți pe cineva, îi dai mai degrabă o undiță și îl înveți să pescuiască, astfel încât să își prindă singur peștii pentru a se hrăni. Cred că învățarea unei meserii este cea mai sigură cale de a ieși din sărăcie, de a-ți câștiga cinstit un salariu decent”, a declarat deputatul PSD, Răzvan Rotaru.
„Vreau să continui acțiunile pe care le-am organizat în fiecare an în mandatul anterior de parlamentar pentru susținerea eleviilor din Botoșani care au cele mai bune rezultate la învățătură. De aceea, am discutat și cu colegul meu Răzvan Rotaru să contribuim împreună la motivarea tinerilor a căror familii nu își permit să-i trimită la școală. Nu știu dacă 10 burse înseamnă mult sau puțin. Atât ne permitem să dăm din veniturile noastre personale de parlamentari. Dar în mod cert, pentru cei 10 elevi care vor învăța o meserie va reprezenta enorm, pentru că astfel își vor dobândi o calificare. Educația nu este un drum ușor, mai ales pentru cei care provin din familii cu probleme sociale. În aceste cazuri încercăm să dăm o mână de ajutor. Pentru acei 10 elevi va fi o șansă pentru o viață mai bună”, a declarat Tamara Ciofu.
Cei doi parlamentari au mai adăugat că vor urmări îndeaproape parcursul celor 10 beneficiari ai burselor și vor discuta cu mai multe companii din județ, la care aceștia să își desfășoare programele de practică și care să le asigure un loc de muncă după terminarea studiilor.
În prezent elevii care urmează școlile profesionale cu durata de 3 ani primesc o bursă lunară de la stat de 200 de lei. De multe ori acest sprijin nu este suficient, iar mulți copii sunt nevoiți să abandoneze studiile, întrucât în cele mai multe cazuri provin din familii monoparentale, cu părinți șomeri, care nu le pot asigura întreținerea.
Deputații PSD vor realiza procedurile legale prin care cabinetele parlamentare vor transfera cele 10 burse către primării, care le vor transmite mai departe către familiile elevilor selectați.
One thought on “Doi deputați botoșăneni vor susține din indemnizațiile proprii zece burse de studiu”