Polițiștii botoșăneni anunță ample acțiuni de control în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean, Eduard Ilașcu, a declarat că pe linie rutieră s-au luat toate măsurile ca în perioada următoare patrulele de poliție rutieră să fie prezente pe raza înregului județ.
”Vor încerca să prevină accidentele rutiere, dar totodată să monitorizeze starea drumurilor în ceea ce privește ceața, polei, ninsoare, viscol, pentru a putea interveni cu cei de la drumuri și să luăm măsuri înainte de a se înregistra evenimente”, a spus Ilașcu.
Totodată, polițiștii vor acționa cu preponderență pentru prevenirea și combaterea tăierii, transportului și comercializării ilegale a pomilor de Crăciun. În ceea ce privește ordinea publică, adjunctul IPJ susține că au fost stabilite echipele de intervenție care vor interveni în orice comună din județ.
”Am luat măsuri să nu rămână descoperite zone”, a adăugat Ilașcu.
One thought on “Noi acțiuni anunțate de polițiștii botoșăneni. Află detalii!”