Focare de scrapie în patru localități din județ. Sute de ovine au fost sacrificate

oi si ciobanNu mai puțin de patru focare de scrapie au fost depistate în mai multe localități din județul Botoșani. Este vorba de localitățile Suharău, Ungureni, Dobârceni și Santa Mare. Potrivit medicului veterinar Viorel Axinte, de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, această boală depistată la oi nu a evoluat niciodată pe raza județului Botoșani. În două dintre exploatațiile de unde provine animalul bolnav, respectiv în Dobârceni și Ungureni, s-au sacrificat toate animalele în abator, proprietarii optând pentru primirea de despăgubiri de la stat pentru animalele bolnave. La Ungureni au fost sacrificate 318 capete ovine și la Dobârceni trei, în aceste gospodării urmând să se facă curățenie și dezinfecție iar după doi ani, proprietarii pot să-și repopuleze exploatația cu animale noi. 

like facebookAnimalele au fost testate după sacrificare în laborator, rezultatul a fost negativ iar carnea a fost dată în consum fără restricții, pentru că nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. Scrapia nu se transmite la om. Nu este nicio boală produsă de o bacterie, nici de un virus, ci de priori, este o boală prionică, fiind niște fracțiuni de proteină modificată cu localizare în țesutul nervos central”, a menționat reprezentatul DSVSA Botoșani.

La focarul din Suharău din 256 de ovine vor trebui sacrificate 112, în timp ce la Santa Mare urmează să fie prelevate probe pentru laborator.

Scrapia este o boală neurodegenerativă naturală, transmisibilă și fatală a ovinelor și caprinelor.

 

One thought on “Focare de scrapie în patru localități din județ. Sute de ovine au fost sacrificate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *