Noua Metodologiei privind mișcarea personalului didactic aduce modificări în anul școlar 2018-2019. Potrivit liderului Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, Liviu Axinte, principala modificare din metodologie se referă la schimbarea ordinii etapelelor de mobilitate. Astfel, pretransferul personalului didactic are loc după concursul național și nu înainte. Acesta consideră că această modificare dezavantajează titularii din sistem și critică decizia Ministerului Educației.
„Practic vor fi repartizate posturile de patru ani vacante celor care obțin note peste 7 și ulterior vor putea fi ocupate prin transfer posturi care, fie nu au fost repartizate că nu au fost note sau posturi care au viabilitate sub patru ani. Din punctul meu de vedere, este mai rău pentru profesorii care sunt titulari, pentru că în toate sistemele și companiile mari se ocupă posturile vacante întâi cu cei care funcționează în compania respectivă și după aia se vacantează posturi. Cred că acesta trebuia să fie un drept al titularilor pe care ministerul trebuia să-l respecte și nu să-l modifice. Chiar dacă noi am făcut apel spre a nu fi modificată această etapă, ideea ministerului a rămas în picioare și pusă în practică. Sincer, îmi pare mie rău că acest lucru îl face un ministru care provine din sindicat. Nu sunt de acord cu modificarea asta”, a menționat Axinte.
Deși sindicatele au venit cu propuneri pentru noua metodologie, una din acestea făcând referire la pensionarii din sistem, niciuna nu s-a regăsit în documentul final. O altă noutate este aceea că titularul se poate și transfera cu note peste 7, nu numai detașa.
”Se ocupă posturi să zic cu prioritate la transfer. Profesorul care este deja titular, vine la concurs și are prioritate la transfer. Problema care este pentru cadrele didactice care doresc să se transfere este că va trebui să treacă concursul din iulie. El depune dosar din aprilie pentru transfer, iar transferul are loc spre sfârșitul lui iulie. Stă și așteaptă să vadă ce posturi se iau la concurs și nu are nicio certitudine că va ocupa un post sau nu”, a mai spus Axinte.
Concursul de titularizare este programat tot pentru luna iulie, respectiv 12 iulie.
e foarte CORETA metodologia!! manci r….. degeaba mai axinte!