Moment unic în istoria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României. Un partid a depus o coroană la Monumentul Eroilor din Centrul Vechi al municipiului Botoşani, dar niciun reprezentat nu a fost prezent la eveniment.
Tradiţia prevede că, după slujba religioasă şi după alocţiunile autorităţilor, reprezentanţii instituţiilor publice şi cei ai partidelor politice depun coroane de flori la monument.
În acest an, în urma partidelor mari, precum PSD, ALDE sau PNL, la microfon a fost anunţată depunerea de coroane de flori din partea Partidului România Unită. Din păcate, niciun reprezentant al PRU nu a fost prezent la acest moment, iar militarii au purtat pe braţe coroana fără a fi însoţiţi de cei care trebuiau să o depună.
În schimb, delegaţiile PSD şi PNL au fost formate din peste 30 de membri fiecare.
One thought on “FOTO Moment unic! Un partid a depus coroană de Ziua Naţională, dar niciun reprezentat nu a fost prezent la eveniment”