Un bărbat din judeţul Botoşani este anchetat pentru ultraj, după ce a sărit la bătaie la doi poliţişti. Este vorba de Gheorghe Crauciuc, din oraşul Flămânzi, care, pe 15 noiembrie, a agresat doi poliţişti care tocmai interveniseră pentru a aplana un scandal la locuinţa acestuia.
Bărbatul făcea scandal, iar echipajul de poliţie ajuns la faţa locului a încercat să îl ia deoparte pentru a-l calma şi pentru a discuta cu el despre incident.
Acesta nu a ripostat, însă, când s-a apropiat de maşina de poliţie, a devenit agresiv, lovind şi adresând injurii şi ameninţări oamenii legii.
El a fost încutuşat şi dus la sediul Poliţiei Flămânzi, unde a fost reţinut pentru ultraj. Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au propus arestarea preventivă a lui Gheorghe Crauciuc, dar magistraţii Judecătoriei Botoşani au decis ca acesta să facă arest la domiciliu.
Pentru că nu a respectat condiţiile impuse de judecători, Poliţia oraşului Flămânzi a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, iar Judecătoria Botoşani a încuviinţat, săptămâna trecută, această măsură. Ulterior, Tribunalul Botoșani a decis ca agresorul să rămână în arest la domiciliu.
Crauciuc a mai fost condamnat pentru omor şi a fost eliberat din Penitenciar în acest an.
One thought on “Ultraj! A sărit la bătaie la doi poliţişti care interveneau pentru aplanarea unui conflict”