Nu mai puţin de 13 persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri, în urma percheziţiilor făcute, luni, de procurorii DIICOT la zece locuinţe din Centrul Vechi al municipiului Botoşani.
Cele 13 persoane sunt acuzate de trafic de droguri de risc, constituire de grup infracţional organizat şi efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Practic, traficanţii, de etnie romă, au vândut, zilnic, plicuri cu etnobotanice către alţi tineri din Botoşani. Vânzarea se făcea fie de la domiciliile traficanţilor, fie direct în stradă.
Procurorii DIICOT au audiat 34 de inculpaţi sau suspecţi în acest dosar, dar şi 16 consumatori, care au avut calitatea de martori.
Alte peste 30 de persoane urmează a fi aduse la audieri.
Persoanele reţinute urmează a fi prezentate, în cursul zilei de marţi, în faţa magistraţilor Tribunalului Botoşani cu propunere de arestare preventivă. În urma percheziţiilor, anchetatorii au confiscat bani și bijuterii.