Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, a avut numai cuvinte de laudă la adresa parlamentarilor social-democrați din Botoșani. Acesta a declarat, vineri, cu ocazia vizitei efectuate la Botoșani, că echipa de parlamentari din județ este una activă, iar senatorul Doina Federovici este cea care are cele mai multe intervenții la nivel central.
”Botoșaniul este un județ cu multe probleme, și asta de fiecare dată, cel puțin de când sunt ministru al Dezvoltării Regionale, atât doamna senator Federovici, cât și ceilalți parlamentari știm exact la nivelul ministerului care sunt prioritățile în județul Botoșani. Echipa de parlamentari pe care o aveți în Parlamentul României este o echipă foarte activă, oameni care se bat. Aș vrea să menționez aici în primul rând pe doamna senator Federovic, care o dai afara pe o ușă și intră pe cealaltă. Se bate foarte mult pentru probleme importante ale județului”, a spus Paul Stănescu.
Viceprim-ministrul a afirmat că își dorește ca județul Botoșani să fie ”nu numai județul cu cele mai multe personalități, ci să fie și un județ care să aibă tot ce înseamnă normalitate în toate localitățile din județ”.
Bla bla bla și nimic nu se întâmplă. ….