Președintele PSD Botoșani a anunțat astăzi că în urma solicitărilor autorităților locale, Guvernul a alocat din fondul de rezervă necesarul de bani pentru asigurarea cheltuielilor privind protecția copilului, persoanele cu dizabilități și asistenții maternali.
„Cu toate că în urmă cu câteva zile a fost realizată a doua rectificare bugetară din acest an prin care au fost suplimentate fondurile pentru plata drepturilor salariale din educație, sănătate și asistență socială, a diferențelor rezultate în urma recalculării drepturilor de pensii, au fost alocate noi majorări pentru asigurarea nevoilor din sistemul de protecție a copilului, a persoanelor cu nevoi speciale și a celor care asigură creșterea și îngrjirirea copiilor la domiciliu. De fiecare dată când apar astfel de probleme, atât eu cât și colegii mei ne mobilizăm pentru a explica Guvernului problemele de pe plan local și pentru a identifica imediat o rezolvare”, a declarat Doina Federovici.
Astfel, în urma suplimentării sumelor defalcate din cota pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale în anul 2017, Guvernul a alocat pentru susținerea sistemului de protecție a copilului, suma de 2.065 mii lei, iar în ceea ce privește centrele publice pentru persoanele adulte cu handicap, suma de 660 mii lei.
Totodată, Guvernul a acordat ajutoare de urgență pentru pentru 70 de familii afectate de calamități naturale ori probleme grave de sănătate. Printre acestea se regăsesc și cele 12 familii din Botoșani cărora le-a fost afectat blocul în care locuiau în urma exploziei provocate de o acumulare de gaze, care a avut loc pe 15 septembrie anul acesta în municipiul Botoșani la nr. 18, scara B din bulevardul Primăverii. Fiecare familie va primi câte 5.500 lei.
„Este important că a venit acest ajutor din partea Executivului prin care familiile a căror locuință a fost afectată să își poată asigura cheltuielile în următoarea perioadă. Ne vom apleca asupra legislației, astfel încât statul să poată oferi despăgubiri și în cazul dezastrelor care nu au legătură cu fenemonele naturale, ci sunt din cauza neglijenței altor persoane”, a competat Doina Federovici.
Aproximativ 240 de milioane de lei vor fi alocate suplimentar bugetelor locale din 36 de județe în vederea susținerii sistemului de protecție a copilului, a centrelor pentru persoane cu handicap grav și pentru plata asistenților maternali, în urma adoptării hotărâri de Guvern din 22 noiembrie.
One thought on “Doina Federovici: Județul Botoșani a primit de la Guvern fondurile necesare pentru asigurarea cheltuielilor din domeniul asistenței sociale”