Deputatul Tamara Ciofu a organizat miercuri prima dezbatere publică privind creșterea gradului de integrare a persoanelor cu dizabilități din Botoșani, la care a invitat în calitate parteneri reprezentanții tuturor autorităților locale, precum și membrii mai multor asociații care promovează drepturile celor cu nevoi speciale. Consultarea publică care a avut loc la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani a avut ca scop identificarea de soluții legislative, precum și modalități de rezolvare a problemelor cu care se confruntă persoanele cu probleme de auz și vedere, cei care suferă de tulburări de spectru autist, sindrom down, deficiențe locomotorii, în vederea asigurării unei vieți independente și a facilitării deplasării în spațiile publice.
Subiectul principal l-a reprezentant demersul pe care deputatul social-democrat l-a demarat pentru înființarea unei grădinițe speciale pentru copiii cu dizabilități. Parlamentarul botoșănean a solicitat deja Ministerului Educației Naționale acordul de principiu pentru înființarea în municipiul Botoșani a unei unități școlare de nivel preșcolar pentru pregătirea copiilor cu nevoi speciale. În acest sens, s-a identificat deja o locație unde ar putea funcționa grădinița, iar reprezentanții Consiliului Județean și Consiliului Local sunt dipuși să acorde sprijinul administrativ și financiar pentru a susține un astfel de demers. În clădirea respectivă a funcționat o școală, iar acum este un centru al persoanelor fără adăpost în urma protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Municipiului Botoșani.
„În opinia mea, copii care din naștere au fost privați de o viață normală au dreptul să fie integrați și ajutați de comunitate. La Botoșani există un singur centru pentru copiii cu nevoi speciale dar are o capacitate redusă. Avem obligația să ne asigurăm că fiecare copil și adult nevăzător sau surd primește resursele financiare stabilite prin cadrul legislativ și are acces nemijlocit și neîngrădit la toate serviciile publice”, a declarat Tamara Ciofu.
Din partea autorităților locale au participat: prefectul județului, președintele Consiliului Județean, reprezentanți de la Primăria Municipiului Botoșani, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul Public Local de Asistență Socială, Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
Din partea asociațiilor au fost prezenți membrii de la: Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Botoșani, Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Botoșani, Asociația Națională a Surzilor din România, Filiala Botoșani și Filiala Iași, Asociația Părinților cu Sindrom Down „Ne trebuie speranță!”, Asociația „Salvează o inimă”, Asociația „Ridică-te și umblă” și Asociația „Light into house”.
„Am organizat această dezbatere și la nivel local, așa cum am făcut și la Parlament consultări cu reprezentanții asociațiilor persoanelor cu dizabilități și cei de la ministerele de resort deoarece consider că este important să le ascultăm problemele, să le preluăm cerințele și împreună cu autortiățile locale să identificăm soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestor persoane. În acest moment am început mai multe demersuri pentru introducerea în legea privind circulația pe drumurile publice a obligativității instalării de instalații acustice pentru nevăzători la semafoarele aflate în principalele locuri aglomerate din orașe, precum și a organizării de către autoritățile locale de servicii de asistenţă vie pentru persoanele care au afecțiuni de vedere, tulburări a activităţii creierului de tipul epilesiei și diabet”, a subliniat deputatul PSD.
One thought on “Deputatul Tamara Ciofu a organizat prima dezbatere publică cu toate autoritățile locale pentru a crește gradul de integrare a persoanelor cu dizabilități din Botoșani”