Joi, poliţiştii rutieri botoşăneni, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român, au desfăşurat o acţiune având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.
Acţiunea s-a desfăşurat conform graficului acţiunilor comune Poliţie-R.A.R., cu respectarea prevederilor privind desfăşurarea controlului în trafic a stării tehnice a vehiculelor.
Obiectivul principal al acestui gen de acţiune este reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice, depistarea, în trafic, a vehiculelor care nu corespund normelor legale pe linie de stare tehnică pentru a fi admise în circulaţia pe drumurile publice şi luarea măsurilor legale care se impun.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost oprite în trafic şi controlate 48 de vehicule şi au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 pentru defecţiuni la sistemul de iluminare- semnalizare, 1 pentru defecţiuni la sistemul de rulare (anvelope), 1 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 20 pentru alte defecţiuni tehnice.
Au fost reţinute 9 certificate de înmatriculare, dintre care 8 pentru defecţiuni tehnice şi unul pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, potrivit IPJ Botosani.
One thought on “Controale ale polițiștilor rutieri și inspectorilor RAR în trafic. Vezi rezultatele!”