Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrătorii vamali au descoperit mii de ţigarete de contrabandă pe care un cetățean român le-a ascuns în diverse componente ale autovehicului pe care îl conducea, cu scopul de a le introduce ilegal în România.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Ion C., în vârstă de 35 de ani, conducând un autoturism marca Hyundai, înmatriculat în România.
Pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în locul destinat roții de rezervă, aripile spate și bara spate a mijlocului de transport, 25.400 ţigarete, diverse mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform prevederilor legale, țigaretele, în valoare totală de 5.720 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.