Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, în parteneriat cu Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor” instituţii de cultură aflate în subordonarea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează Festivalul-concurs „George Hazgan” al romanţei, cântecului de petrecere şi satiric, ediţia a VI-a, în perioada 17-18 noiembrie 2017.
Scopul acţiunii culturale este repunerea în atenţia publicului a repertoriului de romanţe şi cântece de petrecere, cultivarea interesului soliştilor amatori pentru genul romanţei şi al cântecului de petrecere, omagierea personalităţii marelui interpret de romanţe, operetă, cântece de petrecere George Hazgan, născut în comuna Vîrfu Cîmpului judeţul Botoşani, îndrăgit actor şi solist al Teatrului de operetă Ion Dacian din Bucureşti, şi nu în ultimul rând conservarea şi promovarea romanţei ca gen muzical care aparţine patrimoniului cultural naţional.
Festivalul se va desfăşura la Casa Tineretului din Municipiul Botoşani, după programul următor:
- Vineri 17 noiembrie 2017 ora 18.00 – concursul de interpretare romanţe şi cântece de petrecere;
- Sâmbătă 18 noiembrie ora 18.00 – gala laureaţilor şi recitalul invitaţilor.
Invitaţi de onoare sunt cunoscuţii interpreţi Florin Georgescu şi Silvia Zagoreanu, nume sonore ale genului muzical, care vor susţine recitaluri sâmbătă.
Aurel Niamţu, câştigătorul trofeului ediţiei a V-a a festivalului este de asemenea invitat de onoare şi va susţine un recital.
Juriul festivalului va fi unul extrem de avizat, preşedinte fiind marele tenor