Vremea în următoarele două săptămâni va fi schimbătoare. Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 13-27 noiembrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la începutul primei săptămâni, apoi se va răci semnificativ, media temperaturilor maxime coborând spre 8 grade în data de 14 noiembrie. Apoi va continua să se răcească ușor.
Temperaturile minime vor crește de la o medie de 4 grade în prima zi a intervalului, până la 6…7 grade în data de 14 noiembrie, apoi vor scădea, astfel că în 19 noiembrie media lor va fi în jurul valorii de -1 grad. Între 20 și 23 noiembrie media temperaturilor minime va fi de 0…1 grad, apoi va scădea din nou, iar la sfârșitul intervalului va reveni la -1 grad.
Pe spații mici va ploua slab, mai ales după data de 20 noiembrie.