Un fost șef de la Poliția de Frontieră este acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce a solicitat și obținut de la instituție bani pentru cazare pe bază de acte false.
Este vorba de fostul șef al Sectorului Poliției de Frontieră Românești, Dinu Barnea, cel care, în perioada 20 martie 2013- 30 iunie 2016, cu rea credință, a solicitat și obținut de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, în baza unui contract de închiriere încheiat în fals cu o altă persoană, chirie lunară pentru o locuință în care nu locuia în fapt.
Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), prin acțiunile ofițerului a fost cauzat Inspectoratului Teritorial al Poliție de Frontieră Iași un prejudiciu material în cuantum total de 43.289 lei, reprezentând suma totală plătită acestuia cu titlu de compensație lunară pentru chirie, sumă cu care instituția s-a constituit parte civilă în cauză.
De asemenea, în cursul lunii martie 2013, în încercarea de a ascunde faptul că deconta chirie de la unitatea angajatoare, Dinu Barnea a determinat două persoane să semneze un document întocmit în fals și antedatat chiar de el, pe care cu prilejul audierii sale în prezenta cauză, l-a depus la dosar, în încercarea de a contracara acuzațiile penale formulate la adresa sa.
Barnea, care mai este cercetat și în alt dosar pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar și pentru instigare la favorizarea făptuitorului, este trimis în judecată sub control judiciar.
One thought on “Un fost șef de la Poliția de Frontieră, acuzat de înșelăciune. Cerea bani pentru cazare pe bază de acte false”