Sambata, 4 noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai, scrie Romaniatv.
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului “adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: “Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.
La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le aseaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.
Sambata, ziua de pomenire a mortilor
Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii – ziua Invierii – numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.
Sărbătoare creştină cu rădăcini păgîne
Ziua tuturor sfinţilor şi „Ziua Morţilor“ sau ,,Luminaţia“, cum i se mai spune, este o sărbatoare catolică ce a fost adoptată de toţi creştinii din Ardeal. Pregătirile pentru Luminaţie încep cu cîteva zile înainte. În cimitir, oamenii curăţă mormintele celor dragi şi pregătesc coroniţe, jerbe şi buchete de flori prinse pe crenguţe de brad. Acestea se depun pe morminte, unde se aprind şi lumînări în memoria celor dispăruţi. Ziua tuturor sfinţilor şi Ziua morţilor sînt două sărbători care au înlocuit de fapt ritualuri celtice de dinaintea erei noastre. În anul 835, papa Gregor IV a decretat ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă închinată sufletelor martirilor credinţei, în încercarea de a eradica complet serbările păgîne şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi, englezi şi alte popoare de origine celtă. Tradiţia „laică“ a fost însă mai puternică, şi în cele din urmă, sărbătoarea a îmbinat atît elemente din vechile ritualuri, cît şi elemente creştine. Două secole mai tîrziu, în anul 1006, papa Johannes XVIII a decretat ziua de 2 noiembrie drept Ziua morţilor. În Marea Britanie, Ziua tuturor sfinţilor s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara de dinaintea ei, All Hallows Evening. În timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’ E’en şi apoi Halloween, aşa cum a fost preluată de americani.
La ortodocşi, morţii se pomenesc de mai multe ori pe an
• În tradiţia creştin ortodoxă, sînt mai multe sărbători de pomenire a morţilor pe an. Şi ori de cîte ori un credincios simte nevoia să-i pomenească pe cei dragi trecuţi la cele veşnice poate să facă asta. În zonele în care ortodocşii au trăit alături de catolici, reformaţi sau protestanţi, aşa cum se întîmplă în Ardeal, credincioşii s-au influenţat însă reciproc, şi au ajuns să ţină obiceiurile împreună. De aceea, şi Sfîntul Sinod a fixat o zi pentru pomenirea morţilor, dacă laicii au preluat acest obicei la început de noiembrie. Aşa că, prima sîmbătă din noiembrie este o „zi a morţilor“, în care se face pomenirea acestora cu deosebire. Ortodocşii au însă o ,,Sîmbăta a morţilor“ şi înainte de începerea Postului Mare, şi în fiecare sîmbătă din post, şi se pomenesc morţii şi în Joia Mare, şi de Moşii de vară, şi în fiecare sîmbătă sau duminică, la liturghie, şi la soroacele de după îmormîntare.
Obiceiuri de ziua morţilor
• În calendarul maghiar, Ziua morţilor (Halottak napja) cade de fapt pe data de 2 noiembrie, iar ziua de 1 noiembrie este „sărbătoarea tuturor sfinţilor“ (Mindenszentek), adică ziua în care sînt sărbătoriţi toţi acei sfinţi cărora nu li s-a dedicat o zi specială în calendarul catolic. Se spune că luminile lumînărilor aprinse la cimitir ajută sufletele rătăcitoare să regăsească drumul spre odihna veşnică. În unele zone, oamenii pun un tacîm în plus la masa de seară, pentru că, se zice, sufletele morţilor ies din morminte şi colindă locurile dragi. Alţii, lasă lumina aprinsă peste noapte, ca sufletul decedaţilor din familie să poată găsi drumul spre casă.
De ce facem pomenire mortilor?
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului „adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.
