Modificări în Metodologia privind mișcarea personalului didactic în anul școlar 2017-2018. Care sunt noutățile

cancelarie scoalaMetodologia privind mișcarea personalului didactic pe anul școlar 2017-2018 vine cu noutăți. Potrivit proiectului postat pe site-ul Ministerului Educației, o schimbarea vizează ordinea etapelor cuprinse în calendar. Astfel, pretransferul cadrelor didactice va avea loc după concursul de titularizare. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, susține că decizia a stârnit deja nemulțumiri în rândul cadrelor didactice.

like facebookNoi am transmis federației o serie de propuneri pe care le-am mai centralizat o dată și le-am transmis Ministerului, dar cu totul altă ordine de derulare a mișcării personalului didactic, inclusiv aprobarea prelungirii activității persoanelor pensionabile după concursul de titularizare. Măsura pe care a stabilit-o ministerul în propunere nu suntem de acord cu ea. Noi avem o altă viziune”, a menționat Axinte.

Sindicatele din educație au cerut ca prima etapă din calendarul mobilității să fie constituirea posturilor, după care a normei didactice pentru titulari. Întregirea normei didactice de predare-învățare pentru personalul didactic titular în două sau mai multe unități, completarea normei didactice la nivelul unității, stabilirea posturilor vacante și publicarea lor, stabilirea posturilor rezervate și publicarea acestora, completarea normei didactice și restrângerea parțială, transferarea prin restrângere, pretransfer, repartizarea în ședință publică a persoanelor care îndeplinesc condițiile art.253 din Legea 1, prelungirea duratei contractului individual de muncă pentru cei care ocupă un post la suplinire în baza unei note de peste 7 la concursul din anii anteriori, ocuparea posturilor didactice prin concurs național, detașarea în interesul învățământului a personalului didactic titular, stabilirea continuității la detașare și detașare la cerere, stabilirea personalului didactic care îndeplinește condițiile legale de pensionare și menținerea în activitate ar fi etapele agreate de sindicate.

One thought on “Modificări în Metodologia privind mișcarea personalului didactic în anul școlar 2017-2018. Care sunt noutățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *