Conturile Primăriei Botoșani urmează a fi blocate din cauza neplății unor drepturi câștigate în instanță de cadrele didactice afiliate la Liga Sindicatelor din Învățământ.
Sute de cadre de la școlile 10, 12, 14 și 17, dar și de la Liceul Dimitrie Negreanu, precum și de la grădinițele 18 și 24, care au câștigat în instanță drepturi salariale au apelat la executorul judecătoresc Sînziana Secrieru pentru recuperarea banilor.
Hotărârile instanțelor au fost date în urmă cu cinci sau șapte ani, însă, nici până astăzi, cadrele didactici nu au intrat în posesia unor sume, care, cumulat, sunt de aproximativ 450.000 de lei.
Primăria a fost somată, încă de acum șase luni, să prevadă bani în buget pentru plata sumelor prevăzute de hotărârile judecătorești, însă, pentru că nu s-a conformat, beneficiarii au început executarea silită.
„Altă soluție de recuperare nu avem. Noi vorbim de niște drepturi salariale care puteau fi plătite atunci, dar nu au fost cerute de școală. Acești bani nu sunt prevăzuți în bugetul local”, susține liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ, Liviu Axinte.
Executorul a cerut Trezoreriei blocarea conturilor municipalității până la recuperarea debitelor.
În aceeași situație se află și primăriile din Blândești, Curtești, Darabani, Dresca, Dobârceni, Dângeni, Dimăcheni, Manoleasa, Păltiniș, Rădăuți Prut, Trușești și Vlădeni.