Deputatul PSD Costel Lupașcu a anunțat luni că ministrul Fondurilor Europene a identificat un mecanism pentru deblocarea a circa 1 miliard de euro din fonduri europene pentru proiecte de infrastructură județeană.
Accesarea efectivă a acestor fonduri începe în ianuarie 2018. Termenul până la care proiectele trebuie finalizate este 2023.
„Guvernarea PSD+ALDE a deblocat banii europeni care au fost înghețați în timpul guvernării Cioloș. Drumurile județene din toate județele țării vor fi refăcute. Acest lucru demonstrează încă o dată că PSD are o resursă umană de bună calitate, că are oameni care știu să ce să facă la conducerea unei instituții și că atunci când pleacă mai mulți miniștri buni, partidul are oameni bine pregătiți pentru a-i înlocui.”
Până acum România a primit rambursări de 3,2 miliarde de euro. Încă 500 de milioane sunt în proces de aprobare la Comisia Europeană.Ținta de absorbție din acest an, potrivit programului de guvernare, este de 5,2 miliarde de euro.
„Sunt progrese certe făcute de actuala guvernare în privința accesării finanțării europene, în comparație cu absoluta lipsă de performanță a guvernării tehnocrate. În doar câteva luni au fost acreditate toate autoritățile de management, iar până în acest moment sunt 123 de apeluri de proiecte lansate pentru cele 7 programe operaționale. Acum, peste 66% din alocarea totală de aproximativ 27,66 miliarde euro este disponibilă pentru implementarea programelor. E încă o dovadă și o confirmare a realității că PSD știe să guverneze țara. Inclusiv să genereze proiecte majore și să atragă finanțări europene majore”, a adăugat deputatul socia-democrat botoșănean.