Costel Enache vrea să bată Clujul: Un pas greşit înseamnă eliminarea din Cupa României

costel enache, antrenor fc botosani, stiri, cupa romanieiTehnicianul echipei FC Botoșani, Costel Enache, atrage atenția asupra faptului că un pas greșit în Cupa României poate însemna eliminarea din competiție.

El a susținut, miercuri, în conferința de presă dinaintea partidei contra CFR Cluj din Cupa României, că este „o competiţie cu o abordare diferită faţă de jocurile de campionat”.

În campionat ai şansa ca după un pas greşit să reechilibrezi lucrurile. Aici nu poţi să faci lucrul ăsta. Un pas greşit înseamnă eliminarea din competiţie. E destul de dificil pentruj noi să ducem două competiţii pe durată lucru”, a subliniat Enache.

Acesta regretă că nu a făcut performanță până acum în Cupa României, însă speră să obțină rezultate alături de FC Botoșani.

like facebook „Eu personal, cu regret o spun, nu am făcut performanţă în Cupa României, nu am reuşit să trec aşa de multe tururi încât să ajungem într-o fază superioară, nici ca jucător, nici ca antrenor, dar întotdeauna am încercat să tratăm serios competiţia şi să scoatem maxim din ceea ce puteam. Aşa o să facem şi mâine. Adversarul este unul cu mare forţă. Avem şansa noastră şi avem oportunitatea de a încerca să facem performanţă în Cupa României”, a mai spus Enache.

Antrenorul botoșănean susține că va face câteva schimbă în echipa de bază cu care va aborda jocul cu clujenii.

Meciul FC Botoșani- CFR Cluj se joacă joi de la ora 18.00 pe stadionul din Botoșani.

 

One thought on “Costel Enache vrea să bată Clujul: Un pas greşit înseamnă eliminarea din Cupa României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *