Față de disfuncționalitățile apărute în alimentarea cu apă a municipiului Botoșani, precum și a altor localități din județ, în vederea informării corecte și complete a populației, Administrația Bazinală de Apă Siret face următoarele precizări:
Începând cu data de 13.10.2017, s-a procedat la scăderea nivelului în lacul de acumulare Bucecea sub cota minimă de exploatare (268.80 mdM), în vederea execuției lucrărilor specifice la priza de apă, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea sistemului de acționare vane plane de la ferestrele superioare ale prizei de apă”. Acest obiectiv cu finanțare din surse proprii se realizează pentru punerea în siguranță a echipamentelor hidromecanice de acționare la priza de apă a barajului Bucecea și anume:
- Înlocuire mecanism de acționare la vana de închidere pe conducta Dn 2200 mm;
- Modernizarea sistemului de acționare vane plane 1,60 x 1,25 de la priza de apă de la barajul Bucecea.
Întrucât pe perioada lucrărilor era necesară întreruperea furnizării apei prin priza de apă, pentru asigurarea folosinței de alimentare cu apă a municipiilor Botoșani și Dorohoi pe perioada realizării lucrărilor efective la priză, s-a stabilit de comun acord cu operatorul de apă SC Nova Apa Serv SA Botoșani soluția pompării apei în conducta Dn 2200 direct din râul Siret, la cca. 1,5 km în aval de barajul Bucecea. Această soluție a fost discutată și agreată cu operatorul de apă în urma mai multor întâlniri la teren pe parcursul ultimelor 3 luni, tocmai datorită complexității lucrărilor și necesității executării din partea noastră a unor lucrări de pregătire a intervenției efective (achiziție furtune, amenajare bazin de aspirație, amenajare rampă pentru întinderea furtunelor, amenajare platformă pentru montarea motopompelor). Menționăm că ultima întâlnire în teren cu operatorul SC Nova Apa Serv SA a avut loc în data de 17.10.2017.
Operatorul de apă SC Nova Apa Serv Botoșani a fost informat asupra începerii manevrelor de scădere a nivelului în acumulare și a perioadei exacte de execuție a lucrărilor prin adresa nr. 21020/13.10.2017, care a fost primită de acesta în data de 14.10.2017, ora 08.00, din cauze ce nu ne pot fi imputate, respectiv o eroare a sistemului de recepție aparținând operatorului SC Nova Apa Serv SA.
Oprirea efectivă a alimentării cu apă din acumulare și trecerea pe varianta de pompare din râul Siret a avut loc în ziua de 18.10.2017, la ora 14.00.
Pomparea a început cu 2 motopompe cu debite de 1200 și 1350 mc/h. Menționăm faptul că media volumului de apă prelevat de către operatorul SC Nova Apa Serv SA în anul 2017 a fost de cca 550 l/s, astfel încât volumul asigurat prin pompare pe perioada execuției lucrărilor a fost considerat acoperitor.
La solicitarea autorităților județului Botoșani, având în vedere faptul că au existat disfuncționalități în informarea populației și în asigurarea volumelor de rezervă din partea operatorului de apă SC Nova Apa Serv Botoșani, în cursul zilei de 19.10.2017 au fost aduse pe amplasament și puse în funcțiune alte două pompe, una aparținând AN Apele Romane și una aparținând ISUJ Botoșani. Începând din seara zilei de ieri, cele 4 motopompe asigură debitul normal de alimentare, conform cerinței de apă a SC Nova Apaserv SA Botoșani. De asemenea, la amplasament sunt prezente încă două pompe de rezervă, pentru a înlocui cele existente în caz de avarie.
În paralel, astăzi, 20.10.2017, de la ora 9, a început să se deverseze apă din acumularea Rogojești, prin intermediul a două turbine și a unei vane, în vederea refacerii volumului din acumularea Bucecea. Ulterior, se va reîncepe alimentarea cu apă în condiții normale, de la priza de apă a acumulării Bucecea prin conducta Dn 2200 mm, lucrările de investiții putând continua în acest regim.
Sursa: comunicat Administrația Bazinală de Apă Siret
One thought on “Administrația Bazinală de Apă Siret: A început să se deverseze apă din acumularea Rogojești, în vederea refacerii volumului din acumularea Bucecea”