Medicii de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean se confruntă cu tot mai multe cazuri de tumori uterine şi ovariene în rândul pacientelor. Gina Puflea, medic la Maternitatea Botoşani, a declarat ca zilnic au loc una sau două astfel de operații. Cele mai multe dintre paciente au peste 50 de ani, în ultimele două luni fiind extirpate în jur de patru tumori gigant care cântăreau peste 5 kilograme. Fiind tumori benigme, nu au pus în pericol viața pacientelor.
”La noi, în Botoșani, operațiile ginecologice sunt în număr mare, chiar comparativ cu centrele universitare. Aproape în fiecare zi avem una-două operații din sfera ginecologică . Sunt patologii cu tumori foarte mari, dar în final evoluțiile sunt bune. Nu am avut complicații, nu avem complicații infecțioase, nu avem infecții nozocomiale. Se observă o creștere a cazurilor. Foarte multă lume din județ nu mai pleacă în celelalte județe sau centre universitare, ci vin și se operează la noi. Au căpătat curaj și multe cazuri vin la noi. Tumorile mari au fost în ultimele două luni au fost trei sau patru tumori gigant, peste cinci kilograme, dar la anatomie patologică au rezultat doar tumori benigme”, a menționat Gina Puflea.
Factorul genetic este una din cauzele care duc la aceste tumori, însă mai sunt expuse la astfel de tumori și femeile care urmează tratamente de pentru obținerea unei sarcini, tratamente îndelungate de pregătire pentru fertilizare .