Reprezentanții Primăriei Botoșani caută să identifice surse proprii pentru reabilitarea Teatrului ”Mihai Eminescu”, întrucât semnalele primite de la Compania Națională de Investiții nu sunt încurajatoare. Municipalitatea are termen până în decembrie 2018 să finalizeze lucrările fără nicio penalizare. Costurile totale cu reabilitarea teatrului se ridică la 28 de milioane de lei, lucrările de consolidare, neincluse în proiectul iniţial, ridicându-se la aproximativ 7 milioane de lei.
“Cred că domnul arhitect Tulbure a finalizat partea de DALI pe care să o trimitem la Compania Naţională de Investiţii, dar nu avem de acolo un răspuns încurajator. O să vedem ce putem face, căutăm vinovaţii…”, a precizat primarul Cătălin Flutur, care a afirmat totodată că se gândește și la un împrumut în cazul în care nu se vor găsi bani.
Pentru reabilitarea teatrului, primăria a avut o finanţare de 5 milioane de euro dar banii au fost pierduţi, cheltuindu-se doar 4 milioane de lei. Primarul susține că teatrul nu va fi finalizat până în decembrie 2018, motiv pentru care se vor pierde și vor trebui înapoiați și banii primiți de la Uniunea Europeană.
One thought on “Lucrările de reabilitare a Teatrului ”Mihai Eminescu” trebuiesc finalizate la sfârșitul lui decembrie 2018. Ce spune primarul Flutur de acest termen”