Ajutoarele pentru încălzirea locuinței vor fi date, din 2018, doar familiilor care se înscriu în categoria de consumator vulnerabil. Asta înseamnă că Primăria Botoșani nu va mai direcționa către Modern Calor acea subvenție uriașă, alocată în fiecare an din bugetul local. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că decizia luată de ANRE este importantă și reprezintă ”o gură de oxigen”.
Anul acesta subvenția acordată de municipalitate este de zece milioane lei, iar în cazul în care măsura va fi pusă în practică din 2018, primăria ar urma să aloce doar în jur de trei milioane lei.
”De la anul nu se va mai acorda subvenția la încălzire decât într-un mod foarte bine dirijat. Subvențiile la încălzire vor ajunge doar la consumatorii vulnerabili. Noi în fiecare an asigurăm o subvenție pentru cei care sunt racordați la sistem, o subvenție de care beneficiază absolut toți, indiferent de venituri. Subvenția vine din taxele și impozite locale plătite de toată lumea, chiar dacă sunt sau nu racordați la sistemul centralizat. Această măsură reprezintă o gură de oxigen”, a menționat Flutur.
Edilul susține că dacă se va întâmpla lucru acesta, va propune consilierilor locali ca toți banii care se duceau pe subvenția la Modern Calor să fie direcționați către repararea și finalizarea lucrărilor la Teatrul ”Mihai Eminescu”
Ar fi bine sa se derame cacatul ala de teatru. Nu merge nimeni la teatru si nu da nimeni 2 bani pe teatru. Lumea evolueaza si ar fi cazul sa evoluaze si cei de la conducere. Acum 80 de ani erau telefoanele cu coarba, de acum sa continuam sa le folosim de dragul vremurilor de demult si ca sa nu dispara. Au aparut telefoanele inteligente, coarba dispare. Au aparut filmele la revedere teatru. Dar din cauza coruptiei si a nepotismelor bani se duc unde nu trebuie. Lasa jumatate de Botosani sa inghete de frig pentru un cacat de teatru. Da il mai voteaza cineva pe Flutur? Va spun de pe acum ca NU.