De când ar putea începe activitatea de ridicare și blocare a mașinilor în municipiul Botoșani. Noul regulament a trecut de dezbaterea publică

blocare rotiRegulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani şi a documentaţiei de delegare a gestiunii către societatea Eltrans, a activităţii de gestionare a parcărilor si procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar şi a activităţii de ridicare, blocare, transport, eliberare, relocare a vehiculelor staţionate neregulamentar, abandonate sau fără stăpân, de pe domeniul public sau privat al municipiului Botoşani a trecut de dezbaterea  publică. Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că există amendamente depuse de societățile Eltrans și Nova Apaserv, care urmează a fi discutate joi, 19 octombrie.

Proiectul de hotărâre privind noul regulament ar putea fi inclus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Locfal din luna octombrie, iar din noiembrie să fie aplicat.

Mai așteptăm un aviz al Poliției Rutiere pe această propunere de proiect”, a afirmat Cosmin Andrei.

Potrivit documentului, operaţiunea de blocare/ridicare se realizează asupra vehiculelor de orice fel stationate neregulamentar, abandonate sau fără stăpân pe domeniul public sau privat de pe raza municipiului Botoşani, care se află în una dintre situaţiile: pe trotuare; pe alei pietonale, în parcuri, zone verzi, pieţe, scuaruri, peluzclc dintre carosabil si trotuare, insule de dirijare a traficului; expuse sprc vânzare, în alte spatii decât cele special amenajate in acest sens;  în locurile special amenajare pentru persoanele cu handicap şi in parcările rezervate; parcate mai mult de 24 de ore în parcărilc publice cu plată, fără a deţine tichete sau abonamente valabile; rulotele, remorcile, platformele, utilajele de orice fel oprite sau staţionare în alte spaţii decât cele special amenajate sau aflate în proprietate/închiriere; pe aleile de acces către blocurile de locuinţe, punctele termice, platformele de gunoi, posturile de transformare a energiei electrice şi staţii sau posturi de reglare -măsură ale instalaţiilor de gaze natural; pe căile de acces la platformele proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum şi pe terenurile cu acest regim juridic, în situaţia in care proprietarul a montat în loc vizibil indicator sau plăcuţă „Acces Auto”, „Garaj”, ori „Proprietate privată”, care nu au plăcuţe de înmatriculare. Vehiculele de orice fel aflate în situaţiile de mai sus, sunt supuse blocării/ridicării, transportului şi depozitării în spaţiul special amenajat, până la restituirea acestora proprietarilor, după caz.

like facebookRestituirea vehiculelor ridicate se va face, după ce proprietarul sau deţinătorul legal. persoană fizică sau juridică, face dovada achitării tarifului special stabilit de consiliul local, potrivit legii, pentru activităţile de ridicare, transport şi depozitare.

Operaţiunile de gestionare a locurilor de parcare cu plată presupun: a. Monitorizarea modului de funcţionare a aparatelor; b. Verificarea existenţei documentului care atestă plata pentru vehiculele parcare; c. Verificarea modului în care sunt parcate autovehiculele, astfel încât să nu se ocupe decât suprafaţa desemnată; 14 d. Sesizarea agenţilor constatatori pentru sancţionarea proprietarilor care nu respectă modul de utilizare a parcărilor cu plată; e. Preluarea masei monetare;

Situaţia actuală a locurilor de parcare în municipiul Botoşani, altele decât cele de reşedinţă, se prezintă astfel: parcări amenajare pentru a fi utilizate cu plată – 14 parcări; parcări amenajare în afara şi/pe carosabil- aproximativ 386. Taxa de utilizare a unui loc de parcare, în parcări le dotate cu parcometre este de 1,50 lei pe oră.  În cazul abonamentelor taxa de utilizare a unui loc de parcare are următoarele niveluri: – 10 lei pentru o zi de parcare – 100 lei pentru o lună.

Potrivit proiectului, s-au stabilit următoarele cuantumuri: – tarif ridicare autovehicul – 250 lei/vehicul, tarif transport autovehicul ridicat -250 lei/vehicul, tarif depozitare – 35 lei pe zi și autovehicul, tarif loc parcare – 1,5 lei/loc şi oră, tarif blocare/deblocare – 30 lei/vehicul, tarif în cazul în care proprietarul ajunge la fata locului şi operaţiunea de ridicare nu mai este necesară­ 250 lei/vehicul (automacaraua s-a deplasat până la faţa locului).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *