Consiliul Județean se apropie de finalizarea documentațiilor care trebuiesc depuse la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, în vederea realizării drumului strategic de 107 km. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți, 31 octombrie este data limită de intabulare a drumurilor județene care străbat drumul strategic.
”Sunt șanse de 100% să obținem finanțarea. Am trecut de cele două etape, expertiză și punctaj. După intabulări urmează comisia de monitorizare care își va spune cuvântul”, a menționat Macaleți.
Primul tronson al drumului strategic este pe raza județului Iași și asigură legătura între Șipote și limita cu județul Botoșani, pe o lungime de 5,9 km. Zona judeţului Botoşani va cuprinde tronsonul II, DJ 282H, între limita cu județul Iași-Rediu-Răuseni-Călărași, pe o lungime de 13,7 km. Tronsonul III, DJ 282, asigură legătura între DJ 282H, Răuseni-Todireni-Albești-Trușești-Dângeni-Hănești, pe o lungime de 51,1 km.
Tronsonul IV asigură legătura între DN 29D-Blândești-Cerchejeni-Sulița Cheleș-Lunca-Cernești-Todireni, pe o lungime de 25,8 km, iar tronsonul V, DJ 294, asigură legătura între Dângeni-Mihălășeni, pe o lungime de 9,5 km.
Investiția se ridică la 73,9 milioane de euro.
Cand vom face „DRUMUL STRATEGIC””Botosani – Tg.Frumos ??!!