Programul național Bani de liceu va continua și în acest an școlar. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, un număr de 2.214 elevi și-au depus cereri pentru a beneficia de acest ajutor financiar.
Efectuarea anchetelor sociale și efectuarea eligibilității cererilor sunt programate între 1-23 octombrie, iar centralizarea cererilor are loc între 1 octombrie-27 octombrie. Afișarea pe internet a listei beneficiarilor are loc pe 28 octombrie, iar depunerea contestațiilor între 28 octombrie-2 noiembrie. Rezolvare contestațiilor 2 -6 noiembrie.
”În acest moment se fac anchetele sociale, iar numărul beneficiarilor ar putea fi modificat”, a declarat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean.
Beneficiari ai programului național de protecție socială sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii este de maxim 150 lei, precum și elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă, în cazul respectării condiției de venit. Sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere formulată de elev.