Cornel Enache, managerul Spitalului Judeţean, se ia de fosta echipă managerială

Cornel Enache, managerul Spitalului Judeţean, se ia de fosta echipă managerială a unităţii spitaliceşti. El spune că atât computerul tomograf cât şi RMN-ul care au fost aduse la Botoşani de fosta conducere liberală nu a fost decât o afacere, un circ electoral. El spune că RMN-ul nu reprezintă nicio pierdere pentru judeţ şi că acel computer tomograf adus în urmă cu doi ani trebuia să aibă autorizaţie încă din momentul în care a fost pus în funcţiune.

RMN-ul a fost adus de o firmă privată şi care a găsit un amplasament şi a folosit vadul de la Spitalul Judeţean, un echipament care se foloseşte numai în campanii militare şi care este de obicei dus în Irak, Afganistan. Nu am văzut nimic spectaculos după această examinare”, a spus Enache.

El spune că proprietarul aparatului a dispărut fără urmă încă din luna februarie şi că ar mai avea de achitat şi nişte datorii spitalului pentru chirie, dar şi pentru energia electrică consumată.

„Nu ştiu când vor lua aparatul din curte. Ar trebui să întrebaţi pe <stăpânul inelelor>, adică Consiliul Judeţean. Din februarie, cei cu RMN-ul nu au mai dat niciun semn de viaţă. Poate ştiu cei de la Consiliul Judeţean ceva”, a afirmat managerul spitalului care a adăugat că firma cu RMN-ul trebuie să vină ca să rezilieze contractul cu unitatea spitalicească. În ceea ce priveşte computerul tomograf, managerul spitalului spune că în maxim o săptămână se va primi acreditarea ISO pentru computerul tomograf