Un tânăr de doar 24 de ani din Botoșani, care a ucis cu cruzime două femei, a fost spitalizat de urgență. Este vorba de Miki Lupu, care este judecat pentru că ar fi comis două crime și ar fi rănit grav o persoană în doar două zile.
El a încercat să se spânzure, sâmbătă, în baia camerei în care este închis în Penitenciarul Botoșani.
Un gardian l-a suprins în momentul în care încerca să își pună capăt zilelor, la ora 4.00 dimineața. Miki Lupu a fost salvat și dus la infirmeria unităţii de detenţie, iar de acolo transportat cu o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean de Urgență Mavromati.
Acesta avea urme la gât de la ștreangul cu care încercase să se spânzure. După ce a fost stabilizat, el a fost retrimis în spatele gratiilor.
Miki Lupu a ucis două femei, una chiar de ziua sa de naştere. Totul a început la jumătatea lunii iulie când Miki Lupu s-a dus la Alba Iulia şi a ochit o casă pentru o spargere. A dat peste o bătrână, de 80 de ani, şi a lovit-o cu brutalitate. Apoi s-a năpustit peste fiul acesteia pe care l-a lăsat inconştient şi l-a închis în casă.
A doua zi s-a întors la Botoşani unde a vrut să comită un nou furt, în comuna Coţuşca. A intrat în casa Floricăi Dutcă, de 74 de ani, însă a fost surprins de aceasta moment în care a înjunghiat-o. Tânărul a fost găsit a doua zi de autorităţi după ce a fost scotocită toată comuna.
El era recidivist, având în cazier și o faptă de viol.
One thought on “Un tânăr care a ucis cu cruzime două femei a fost spitalizat de urgență. Află ce a pățit!”