Reprezentanții Primăriei Botoșani iau în calcul încă o parcare cu plată. Potrivit viceprimarului Marian Murariu, în parcarea de pe strada Aprodu Purice, care este acum în modernizare, ar putea fi montat un parcometru.
”Lucrăm pentru repararea și modernizarea parcării de pe strada Aprodu Purice, din fața Oficiului Poștal, parcarea cuprinsă între Oficiul poștal și Autogara Apetrans. Aici o parte din locuri sunt deja rezervate de către cetățeni, dar o parte sunt libere. Vom scoate, după ce vom marca parcarea , după ce vom inventaria numărul de locuri de parcare rezultate, o parte la licitație, o parte le vom lăsa la liber, eventual să montăm un parcometru”, a declarat Murariu.
Și pe strada Izvoarelor, unde se modernizează și o parcare, urmează să fie scoase locurile la licitație.
”Cu aceste două parcări suntem în lucru . Trebuiesc asfaltate, marcate, dacă vremea ne va permite, după care vom scoate la licitație”, a adăugat viceprimarul.
De ce nu se monteaza parcomate in piata mare,bisnitarii o ocupa dimineata la prima si pina seara cind termina ei programul iar cei ce vin in piata sa cumpere nu au unde parca.