În ciuda amenzilor mari, agenții economici botoșăneni continuă să încalce legislația muncii. Nu mai puțin de 63 de persoane au fost depistate, în cursul lunii septembrie, desfășurând muncă nedeclarată. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, controalele au fost efectuate la un număr de 117 angajatori, cu un număr de 3119 salariaţi din care 1227 femei.
Au fost sancționaţi 20 angajatori, au fost aplicate 24 sancţiuni contravenţionale din care 16 avertismente şi opt amenzi, în valoare totală de 126.000 lei.
Au fost depistate 63 persoane desfăşurând muncă nedeclarată, fără contracte de muncă şi netransmitere în termen legal conform HG 500/2011, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 120.000 lei, în acest sens.
Au mai fost aplicate sancţiuni pentru nepăstrarea evidenţei timpului de muncă, nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară, nerespectarea dispoziţiilor legale privind repaosul săptămânal.