Administratorul unei societăţi din Botoşani a ajuns să fie condamnat după ce a furat un program informatic de la o firmă cu care colabora.
Paul Popescu, de 31 de ani, administratorul societăţii City Software SRL a fost reclamat de o societate din Iaşi, după ce ar fi furat un program informatic, Xecutive.Sol, creat de societatea Nexus Media SRL Iaşi. Judecătorii Curţii de Apel Suceava l-au obligat la plata a 190.431 de lei şi la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare.
Programul informatic era necesar firmelor care comercializau carburanţi, în condiţiile în care legislaţia obliga firmele să deţină, din 2010, un astfel de program pentru a gestiona stocurile prin conectarea pompelor de distribuţie la casele de marcat.
În 2009, firma din Botoşani a încheiat un contract cu cea din Iaşi prin care se oferea să distribuie programul la operatorii de carburanţi. La un an, firma din Iaşi a cerut rezilierea contractului, după ce a primit mai multe reclamaţii de la clienţi pe motiv că programul dă erori.
like facebookCând au verificat, informaticienii din Iaşi au descoperit că, de fapt, acele firme nu figurau în baza de date ca şi clienţi. Astfel, s-au extins cercetările şi s-au descoperit că în total 36 de firme au primit programe, însă nu oficial.
Botoşăneanul şi-a înfiinţat o altă firmă cu sediul în Suceava şi comercializa programul cu denumirea de CTS.
Nu e prima dată când „dreptatea” e de partea celor cu bani si nu a celor care si muncesc pt ei. Mai scormoniti si nu defaimati oamenii pe baza unor informații incomplete si venite din partea unei singure surse…părtinitoare de altfel
E muncă grea și asta de HOŢ calificat.
Trebuie să faci oferte și facturi. Trebuie să încasezi si să numeri bani.
După 7 ani de hoție mai umbli și prin tribunale. Nu e dreptate!
Chiar și după condamnare infractorul Paul Popescu mai face oferte cu programul furat. Nu a murit speranța din el. Ajutați-l oameni buni că se spetește muncind!