Reprezentanții societății Locativa anunță controale la documentele chiriașilor ANL, care au ajuns să plătească chirii lunare de 4 lei. Florinel Gornea, directorul Locativa, susține că valorile mici rezultate în unele cazuri din documente sunt îndoielnice.
Verificările vor fi făcute prin sondaj, iar în cazul în care vor fi depistate probleme, cei vinovați vor fi trași la răspundere.
”Prin documentele care au fost prezentate de chiriași s-au calculat chiriile respective. Sunt unele valori îndoielnice, pentru că sunt chirii foarte, foarte mici. Între o locuință similară în același bloc și aceeași zonă e o diferență apreciabilă. De aceea, în perioada următoare, vom lua prin sondaj și vom face verificarea provenienței documentelor, dacă sunt corecte. Bănuiesc în primă fază că sunt corecte, mai ales că sunt emise de instituții abilitate, respectiv ANAF. Dacă problemele vor fi cele reale, astea sunt. Dacă vor apărea unele probleme, atât chiriașii cât și ceilalți vor fi trași la răspundere”, a declarat Gornea.
Directorul Locativa spune că în jur de 21 de chiriași ANL plătesc chirii modice care depășesc puțin 4 lei. La polul opus, sunt chiriași care dau și aproape 500 lei.
”Sunt 21 de cazuri cu chirii de 4 lei. E de râs. Dacă sunt chestii reale, rămân la părerea că acele persoane nu pot să mai stea la locuințe ANL. Pot merge în privat sau locuințe sociale. Și ANL se va sesiza, probabil, de legea pe care au făcut-o. Din 4 lei, 80% se duce la ANL, adică 3,2 lei și mai rămâne un leu la Locativa. Sunt sume care îi afectează și pe ei (nr. ANL), și pe noi. Legea a fost făcută la viteză, la presiunea unor persoane și poate în curând ar putea să se sesizeze. Cea mai bună varianță era cea inițială cu care am mers atâția ani. În cel mai rău caz se făcea o indexare anuală, conform indicelui de inflație”, a adăugat directorul Locativa.
One thought on “Controale la documentele chiriașilor ANL, care plătesc chirii de 4 lei. Director: Sunt unele valori îndoielnice”