Consiliului Local al municipiului Botoșani se va reuni, joi, în ședință festivă pentru înmânarea a două titluri de cetățean de onoare.
Primarul Cătălin Flutur a convocat şedinţa festivă a Consiliului Local al Municipiului Botoşani pentru ora 11,00, în cadrul căreia le vor fi înmânate diplomele de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani” lui Ştefan Bălăucă şi Grigore Luisian.
Cei doi au fost investiţi cu această demnitate, în urma aprobării în şedinţa Consiliului Local din 28 septembrie a.c. a Hotărârilor nr. 228, respectiv 229.
„În şedinţa Consiliului Local din luna septembrie am propus şi s-au aprobat Hotărârile prin care s-a conferit titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Botoşani” lui Ştefan Bălăucă – elev la Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi profesorului Grigore Luisian de la Palatul Copiilor din Botoşani. Personalităţi impresionante prin realizările lor, cei doi laureaţi rezumă excelent conceptul de educaţie şi educator, pe care mâine, de Ziua Mondială a Educaţiei, le sărbătorim. Celebrarea acestei zile nu putea fi împlinită în chip mai fericit decât prin această festivitate”, a ţinut să precizeze Primarul Cătălin Flutur.
One thought on “Ședință festivă a Consiliului Local Botoșani pentru înmânarea a două titluri de cetățean de onoare”