Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani organizează pe 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Educației, „Ziua Porţilor Deschise” la subunităţile din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Ştefăneşti, Truşeşti, Darabani și Flămânzi.
Astfel, între orele 10.00 – 14.00, copiii pot veni în vizită la pompieri, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice. Salvatorii botoșăneni le vor dezvălui secretele meseriei de pompier, atât teoretic, cât şi practic. Elevii vor avea prilejul să vadă autospecialele de intervenţie, echipamentele şi autospecialele de descarcerare şi vor afla cum funcţionează acestea. Totodată, ei vor asista la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare.
Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire îi vor învăţa pe musafiri cum să prevină sau cum să se comporte în caz de incendiu sau cutremur, prezentându-le totodată materiale de informare preventivă din campaniilor derulate la nivel naţional F.O.C.– Flăcările Omoară Copii”, “R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale!” şi „Nu tremur la cutremur”.
Vizitele din această zi se înscriu în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv.
One thought on “”Ziua Porților Deschise” la ISU Botoșani de Ziua Internațională a Educației”